Descriere proiect
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013
Titlul proiectului: Orientarea programelor de studii pe realitatea economică regională, validarea acestora de către actorii economici şi dinamizarea relaţiei în tripleta universitate-student-companii, pentru un învăţământ superior tehnic performant – OVDIP
Codul proiectului: POSDRU/156/1.2/G/136302
Obiectivul general al prezentului proiect - CONSOLIDAREA CAPACITATII INVATAMANTULUI SUPERIOR DE SUSTINERE A DESZVOLTARII ECONOMICE SI SOCIALE - exprima de fapt un element fundamental al misiunii institutiilor de invatamat superior, si in general al sistemului de educatie, de la nivel prescolar pana la post-universitar. Aceasta contributie la cresterea competitivitatii economice care se poate realiza printr-un sistem care are mecanisme functionale prin care se poate asigura adaptarea ofertei de educatie si calificare la cerintele pietei muncii, necesitatile economiei.
Prin obiectivul general si cele specifice corelate intre ele intr-o abordare integrata si cu cel general, vizam o contributie la obiectivele acestui DMI – actiuni destinate restructurarii si imbunatatirii sistemului de invatamant superior – activitatile definite vizeaza in mod direct ADAPTAREA PROGRAMELOR DE STUDII LA CERINTELE PIETEI, prin mecanisme de colaborare directa cu angajatorii, implicarea acestora insIsi in revizuirea si actualizarea programelor, si pilotarea acestui tip de cooperare, care sa fie integrata in procedurile de functionare ale institutiilor de invatamant superior, ca sa permita actualizarea programelor, ca un proces continuu.
Obiectivul general care vizeaza Consolidarea capacitatii invatamantului superior de sustinere a dezvoltarii economice si sociale este operationalizat in trei obiective specifice: O1. Consolidarea cooperarii dintre universitate si mediul de afaceri - vizand inovarea in pregatirea resurselor umane cu adaptabilitate/flexibilitate intr-o economie competitiva O2. Cresterea relevantei ofertei invatamantului superior la cerintele mediului economic prin interventii sistemice prin validarea ofertei prin feedback de catre mediul economic O3. Cresterea si facilitarea accesului la educatia universitara prin promovarea de programe sustinute de companiile relevante pentru dezvoltarea economica.
A1. Elaborarea, implementarea si evaluarea de modele de parteneriat si a unei retele cuprinzand universitatea si agenti economici - inclusiv acorduri de colaborare, transfer de informatii
A2. Realizarea de studii si analize in vederea definirii programelor de studii si a unei mai bune corelari cu nevoile pietei muncii si ale societatii bazate pe cunoastere
A3. Dezvoltarea, imbunatatirea si promovarea programelor de studii universitare care sustin dezvoltarea culturii antreprenoriale (sub forma de module)
A4. Organizarea de activitati in vederea cresterii accesului la invatamantul superior si o mai buna corelare a invatamantului superior cu piata muncii (sub forma de evenimente)
A5. Managementul proiectului
A6. Informare si publicitate
Beneficiar: Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) – România – www.upt.ro
UPT este una dintre cele mai mari şi renumite instituţii de învăţământ superior tehnic din Europa Centrală şi de Est, înfiinţată în anul 1920. Obiectivul strategic de dezvoltare al instituţiei solicitante constă în dezvoltarea şi întărirea afirmării ca formator de specialişti şi generator şi sintetizator de cunoştinţe ştiinţifice, acordat cerinţelor societăţii, cu un climat intern sănătos, propice devenirii şi valorificării profesionale şi general-umane a cadrelor didactice şi studenţilor săi. Urmând această perspectivă de dezvoltare, solicitantul a dobândit o vastă experienţă în furnizarea serviciilor de formare profesională de înalta calitate. Alături de serviciile de educaţie pe care solicitantul le oferă tinerilor studenţi din toată ţara, prin intermediul departamentelor create de-a lungul timpului, solicitantul a dezvoltat şi o serie de programe de formare profesională continuă şi de reconversie profesională. Strategia dezvoltată de solicitant în domeniul educaţiei constă în asigurarea unei oferte flexibile de programe de studiu în vederea adaptării acestora la cerinţele mediului socio-economic.
Partener 1: Consorțiul Regional pentru Învățământ și Ocupare Vest (CRIO Vest) – România
Parteneriatul intre UPT și CRIO Vest este necesar pentru sustenabilitatea proiectului, prin acesta asigurându-se o monitorizare și un control permanent al schimbărilor din instituția de învățământ și a implementarii interventiilor stabilite in comun cu mediul de afaceri si dupa finalizarea proiectului. Ambii parteneri sunt implicați in implementarea activitatilor proiectului, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar.
Totodată, prin proiect urmează să se dezvolte o reţea de parteneriat, cuprinzând universitatea şi agenţi economici, cu proceduri operaţionale, validate de către ambele părţi, inclusiv acorduri de colaborare şi transfer de informații
Echipa de proiect:
Dincolo de persoanele enumerate mai sus, care sunt experţi pe termen lung, coordonatori ai activităţilor proiectului şi personal suport pentru aceste activităţi, echipa OVDIP include şi aproximativ 50 de experţi pe termen scurt, având expertiză specifică pe aceste tipuri de activităţi.
Locațiile proiectului
Locațiile în care își desfășoară activitatea personalul din proiect: